Skip to main content
  • ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România
  • ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România
  • ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România
  • ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România
  • ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România

Casa Buftea

Buftea - România - 2015

IMBINAREA FORMEI, FUNCTIONALITATII SI ESTETICII CU NATURA

Amplasata intre padure si lac, aceasta resedinta pe un singur nivel din Romania, imbina forma si functionalitatea in comuniune perfecta cu natura. Conceputa de proprietarul sau, arhitectul Razvan Oprescu de la LLOX Architecten, casa este compusa din pereti solizi ce sustin o terasa pe acoperis care pare sa pluteasca peste spatiile interioare ce ofera o vedere spectaculoasa prin suprafetele vitrate orientate catre lac. Inspirata de lucrarile maestrului arhitect modernist Mies van der Rohe, casa este un exemplu contemporan al principiului "Less is more".

 

Pe malul lacului Buftea, in apropiere de casa sa parinteasca din Romania, Razvan Oprescu a construit o casa multifunctionala care sa deserveasca o familie cu trei copii adolescenti. Pe un teren de 3200 mp, casa are o suprafata totala de 560 mp si include o piscina exterioara, teren de baschet si home cinema. Oprescu explica faptul ca locuinta trebuia sa fie extrem de functionala pentru a se potrivi diferitelor tipuri de activitati si pentru a permite gazduirea de petreceri, asigurand in acelasi timp intimitate si conexiune cu mediul natural pentru fiecare membru al familiei.

ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România

Intinderile mari de sticla eficientizeaza trecerea de la spatiile interioare la cele exterioare, oferind un sentiment de libertate, continuitate si legatura cu natura.

Principiul "Less is more"

Pe parcursul procesului de proiectare, Oprescu si-a luat inspiratia din lucrarile lui Mies van der Rohe, al carui principiu "Less is More" este evidentiat in capodopere simple si fascinante, cum ar fi Farnsworth House realizata din sticla si otel. Van der Rohe este renumit pentru lucrarile sale in plan orizontal, cu vitraje din podea pana in tavan care deschid interiorul catre imprejurimile sale naturale.

Designul lui Oprescu pentru casa, are la baza in mod clar acest precedent avand o serie de ziduri solide orientate pe orizontala care sustin o terasa pe acoperis de 700 mp, care pare sa pluteasca peste podea, eliberand interiorul prin praguri ascunse si spatii nefragmentate. Construite pe un singur nivel, toate zonele casei sunt pe deplin accesibile, oferind in acelasi timp distanta intre camere si acoperind astfel intimitatea necesara fiecarui membru al familiei. Intinderile mari de sticla eficientizeaza trecerea de la spatiile interioare la cele exterioare, oferind un sentiment de libertate, continuitate si legatura cu natura.

 

ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România

Usa glisanta cu colt liber permite realizarea unei extensii vizuale a bucatariei si diningului in exterior.

Organizarea interiorului pentru conexiunea cu natura

Centrul social al casei este format din living, dining, bucatarie si home cinema, insumand un total de 190 mp. Elementul central, cel care asigura unitatea, este o fatada vitrata de 70 mp, care ofera vizibilitate catre lac indiferent de zona in care te afli. Livingul si diningul sunt delimitate printr-un perete ce incorporeaza un semineu, care respecta de asemenea principiile de la care s-a plecat in constructia casei, permitand miscarea in jurul lui si mentinand astfel fluiditatea spatiului.

 

Bucataria este organizata in jurul unei insule de 4,8 metri lungime si ofera acces direct la terasa. Celelalte cinci camere ale casei, fiecare cu baie proprie, sunt amplasate strategic. Dormitorul principal si biroul sunt situate in apropierea centrului social al casei. Cele trei dormitoare ale copiilor sunt atasate acestui spatiu printr-un hol lung, care le ofera atat intimitate, dar in acelasi timp si accesibilitate. Toate cele 4 camere au o vedere superba catre lac, iar biroul are vedere catre padure.

 

"SISTEMELE REYNAERS UTILIZATE SUNT ECHIPATE CU VITRAJ TRIPLU CEEA CE REPREZINTA OARECUM UN ELEMENT DE NOUTATE PENTRU INDUSTRIA DE CONSTRUCTII DIN ROMANIA" 

Razvan Oprescu (LLOX Architecten)

Noi solutii tehnice pentru designul perfect

 

Elementul central al proiectului a fost conectarea interiorului cu exteriorul de aceea casa are o suprafata vitrata impresionanta de 130 mp. Sistemele reynaers utilizate sunt echipate cu vitraj triplu ceea ce reprezinta oarecum un element de noutate pentru industria de constructii din Romania. Oprescu explica: "Solutiile arhitecturale si tehnice pe care le-am ales nu sunt obisnuite pentru Romania. Prin urmare, constructia casei cu spatii foarte mari si lipsa stalpilor, impreuna cu exigentele ridicate in ceea ce priveste atentia la detalii, au fost cele mai mari provocari ale mele. Am gasit un partener de incredere ce a fost antreprenorul general al proiectului, care a avut deschiderea, inteligenta si placerea de a descoperi noi solutii." Oprescu se refera aici in special la sistemele de tamplarie utilizate si anume CS 77 pentru ferestre si usi, CP 130 pentru usa glisanta si CW 50 pentru fatada cu vedere la lac. Usa glisanta din bucatarie a fost customizata special pentru a oferi un confort suplimentar. Usa are un unghi interior de 90° cu colt liber ce permite extinderea tavanului spre exterior, creand astfel o terasa acoperita.

ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România

Calm de la interior la exterior

Textura si culorile materialelor si finisajelor folosite amplifica la randul lor senzatia de comuniune cu mediul inconjurator. Piatra naturala limestone Vratza a fost utilizata atat pentru fatada, cat si pentru podelele interioare si exterioare. Cazile, finisajele peretilor din bai si o insula din baia principala sunt realizate din piatra naturala. Parchetul instalat in dormitoare si in home cinema este din lemn de stejar triplustratificat uleiat.

In exterior, piscine de tip lyner de 12,5 x 4,2 m este integrata in peisaj, creand impresia de "infinity pool”.

 

Gradina este impartita in doua zone principale, fiecare fiind clar delimitata prin finisaje. Partea dinspre lac este acoperita cu gazon, iar partea orientata catre padure, care faciliteaza si intrarea pe proprietate, este finisata cu pietris de calcar de aceeasi culoare ca fatada. Uniformitatea culorilor si texturilor si alinierea copacilor care inconjoara proprietatea ofera o senzatie de liniste si siguranta.

ConceptPatio 130 Sisteme glisante, ConceptSystem 77 Fereste, ConceptSystem 77 Usi și ConceptWall 50 Perete cortina - Villa Casa Buftea situat în Buftea, România

O viziune unitara pentru design

 

Despre imbinarea formei, functionalitatii si esteticii cu natura, rolul de client-arhitect si procesul de proiectare al resedintei lui Buftea, Oprescu spune: "Consider ca sunt cel mai exigent client pe care l-am avut vreodata. Deci, pe langa faptul ca a fost un avantaj sa-mi proiectez casa, a fost si o provocare. Avantajul provine din faptul ca, proiectand pentru mine, stiam ce voiam si am putut raspunde cu usurinta nevoilor si cerintelor functionale pe care le aveam. De asemenea, din punctul meu de vedere, rolul arhitectului este sa asigure echilibrul perfect intre dorintele clientului si efortul financiar necesar pentru a le indeplini. Scopul a fost, de aceasta data, mai usor de atins, avand in vedere ca eu insumi am fost atat arhitect cat si beneficiar.”

Părți interesate implicate