ARHITECTURĂ PENTRU OAMENI

ARHITECTURĂ PENTRU OAMENI

CLADIRILE SUNT PROIECTATE CA SPAȚII DE LOCUIT, DE LUCRU, DE INVAȚARE, RELAXARE, ODIHNA ETC. ATUNCI CAND CLADIRILE ADUC OAMENII IMPREUNA, SUNT NECESARE SPAȚII PUBLICE. SPAȚIUL PUBLIC TREBUIE SA FIE ADAPTAT NUMARULUI DE PERSOANE CE IL UTILIZEAZA, ASTFEL ARHITECTURA TREBUIE SA FIE CAT MAI NEUTRA ȘI EFICIENTA. TREBUIE DOAR SA COMPARAM HOLUL UNUI HOTEL CU UN SPAȚIU COMERCIAL PENTRU A INȚELEGE CUM NEVOILE ȘI UTILIZARILE DIFERITE ALE SPAȚIILOR PUBLICE INFLUENȚEAZA ARHITECTURA ACESTORA.

Creșterea către o societate de consum în anii 1960 a forțat arhitecții, antreprenorii și investitorii să regândească designul spațiilor publice. De atunci, aceștia încearcă să găsească un echilibru între a proiecta spații de calitate și a respecta legile nescrise ale cifrelor și banilor. Și atunci când nevoile oamenilor se schimbă, la fel se schimbă și arhitectura. În spațiile publice, oamenii au tendința de a-și marca teritoriul, prin așezarea unei fotografii pe biroul de lucru sau a-și pune haina pe locul de lângă ei în tren. În clădirile publice de mari dimensiuni, cum ar fi nodurile de transport, oamenii care nu-și știu exact ruta, aproape întotdeauna se îndreaptă către dreapta și către zonele luminoase. Persoanele extrovertite au nevoie de un spațiu de birou mai mic, dar cu accesorii pline de viață, iar cele introvertite de un spațiu mai mare. Și de ce cumpărăm mai mult decât am plănuit atunci când mergem la IKEA? Explicația e destul de simplă: după ce ne-am plimbat după săgeata marcată pentru o jumătate de oră, vrem să simțim că există un scop pentru timpul pe care l-am pierdut. Toate aceste informații despre comportamentul uman sunt derivate din cercetarea științifică din domeniul psihologiei mediului. 

Pentru arhitecți, antreprenori și investitori, acest tip de cunoaștere este esențială. Centrele comerciale și bibliotecile au dezvoltat spații destinate relaxării, recreerii și petrecerii timpului cu alte persoane. Astfel, în gări, aeroporturi și muzee se urmărește acest trend, în sensul că spațiile publice sunt concepute pentru a maximiza momentele de relaxare, recreere și timpul petrecut cu alte persoane. Indiferent dacă acest spațiu public este holul unui bloc de apartamente sau al unei clădiri de birouri, recepția unui spital sau foaierul unui teatru, trebuie să avem în vedere efectul pe care îl va avea în dezvoltările ulterioare și asupra trendurilor din arhitectură.

 

Vennsela Library
©Helen & Hard AS - Fotografie: Hufton + Crow

Spații impersonale

Puterea cifrelor și a sumelor mari de bani este motorul standardizării. Aceasta a făcut posibilă apariția locuințelor sociale după război și a proceselor de producție la scară mare, dar a însemnat și faptul că arhitecții au implicat domeniul politic și economic în munca lor. Vor fi dispuși arhitecții să fie atât de strânși legați de raționalizarea procesului de construcție? Sau acest lucru le va distrage atenția de la activitatea finală a arhitectului: aceea de a crea un limbaj autonom, cultural și ideologic al formelor? Aceasta a fost dezbaterea din anii ’70 ai secolului trecut, condusă de Manfredo Tafuri, care a discutat despre relația dintre arhitectură și capitalism în cartea sa “ Arhitectură și Utopie” (1973). Ceea ce a vrut să spună exact a devenit clar douăzeci de ani mai târziu, când economia și, ulterior, arhitectura au fost în plină expansiune. De cealaltă parte a arhitecturii maselor se află lanțurile McDonald’s și IKEA, care sunt la fel peste tot în lume. Acest lucru are ca rezultat nu numai clădiri care pot fi modificate, dar și orașe care se pot schimba. Antropologul francez Marc Augé a discutat în anul 1992 despre acest fenomen în eseul său “Non-Locuri: Introducere în Antropologia Supermodernității” (Non-Lieux, introduction à une anthropologie de la surmodernité). 

Tablierele de întâlnire și passarelles la sediul Barco sunt ca o fereastră pe activitatea în atrium central.

 

©Jaspers-Eyers Architects - Fotografie: Philippe Van Genechten

Perth Arena: scheme de culori și coridoare din lemn

©ARM+CCN, a joint venture of ARM Architecture and CCN Architects - Fotografie: Stephen Nicholls

Mediile de viață ale oamenilor devin din ce în ce mai impersonale. Augé numește toate centrele de transport, centrele comerciale și blocurile de apartamente “non-locuri”. Acestea sunt clădiri cu care noi, ca indivizi, nu avem nicio legătură: ne naștem și murim întrun spital (în locul propriului pat), ne petrecem vacanța într-un resort all-inclusive (în locul unui cort permeabil), ne facem cumpărăturile într-un supermarket (în locul unui magazin local). Drept urmare, oamenii își petrec cea mai mare parte a vieții în locuri impersonale, clădiri și spații anonime. Astfel, a devenit clar că pentru a proiecta asemenea spații impersonale, a fost vital să le facem mai personale și cu însemnătate. Cercetarea, așa cum este descrisă mai sus, ajută arhitecții în acest proces. De aceea, arhitecții creează în blocurile de apartamente, pe etaje, spații de întâlnire și comunicare. Desigur, acest tip de abordare nu va funcționa în cazul unui aeroport – acolo unde este necesară perspectiva vizuală și luminozitate maximă, pentru a menține oamenii în mișcare. În această situație, proiectanții abordează necesitatea de a avea un teritoriu protejat prin crearea unor delimitari în cameră, cum ar fi garduri vii sau proiectarea unor spații între scaune. Un exemplu interesant în acest sens îl reprezintă stadionul din Australia, Perth Arena (vezi pag. 14), acolo unde fațadele sunt împărțite în fațade mai mici, scheme de culori și pasaje pietonale din lemn. Cu toate acestea, clădirile de acest tip sunt în primul rând mașini eficiente – chiar dacă spațiile publice au fost proiectate cu mare grijă – sunt în principal concepute pentru a deplasa eficient oamenii dintr-un loc în altul.

Ca racter unic

Dar acolo unde piața de construcții este în declin, standardizarea nu reprezintă o problemă. Mai mult, oamenii tind să aprecieze mai mult arta și unicitatea. Există un motiv bun pentru care piețele sunt așa de populare în acest moment în Europa, precum piața din Ghent, proiectată de Robbrecht & Daem și cea din Rotterdam, proiectată de MVRDV. Un alt exemplu în acest sens este biblioteca Sir Duncan Rice din Aberdeen, concepută de Schmidt Hammer Lassen Architects. În acest caz, atriumul nu a fost creat doar ca un spectacol spațial, ci ca o fereastră centrată spre activitatea din interiorul clădirii, prin utilizarea inteligentă a unui “vortex”: deschiderile în podea pe diferite etaje din atrium sunt deplasate ușor una faţă de cealaltă. Acest lucru creează un dublu efect, prin faptul că te poți uita la celelalte etaje de mai jos și sus, creând impresia unei case de păpuși sau a unui stup de albine. Poți vedea cărți, studenți sau grupuri de oameni. Arhitecții, clienții și beneficiarii se acomodează la nevoia de colectivitate. “Placemaking” (abordare multi-fațetată legată de planificarea, designul și managementul spațiilor publice) a devenit o temă importantă în arhitectura contemporană. Aceasta este în acord cu o schimbare în ceea ce oamenii își doresc de la spațiile publice: un sentiment de colectivitate, o experiență, un loc unic care le oferă amintiri și povești. Ca rezultat, oamenii ar trebui să se simtă ca făcând parte dintr-un întreg.