DESIGN ȘI FORMA

DESIGN ȘI FORMA

Whatever an architect comes up with in terms of shape and concept, the appearance and the form are ultimately subservient to the function. Nevertheless, as a true artist, the architect searches for liberties in his design, thus enlarging our world of shapes.

INDIFERENT DE FORMA SAU CONCEPTUL LA CARE SE GANDEȘTE UN ARHITECT, ASPECTUL ȘI FORMA DESERVESC IN CELE DIN URMA FUNCTIONALITATEA. CU TOATE ACESTEA, ARHITECTUL CAUTA ASPECTE UNICE, PENTRU A PROIECTA FORME CAT MAI DIFERITE.

Cel mai bun exemplu de arhitectură istorică este reprezentat de Cénotaphe à Newton, proiectat de Etienne-Louis Boullée în anul 1783, în onoarea lui Isaac Newton, iniţiatorul teoriei gravitaţiei. Acest proiect, o sferă susţinută de doi cilindrii, este o idee utopică, ce sfidează legile gravitaţiei. Dar nu numai geniul lui Newton este comemorat prin acest proiect; reprezintă și un imbold pentru arhitecţi de a nu fi mulţumiţi doar cu lucrurile simple, de zi cu zi. Doar lucrurile măreţe sunt suficient de bune. Gaudí a dezvoltat revoluţionarul său “limbaj al formelor” dintr-un unghi complet diferit. Linia directoare de proiectare s-a situat la îngemănarea posibilului cu imposibilul. El a cercetat legile gravitaţiei prin intermediul unui sistem de lanţuri. Pentru a explora câmpul de forţe, a întins fire pe partea interioară a cadrului. Rezultatul a fost Sagrada Familia. Prima piatră a fost pusă în 1882. Datorită inovaţiilor din domeniul construcţiilor și al materialelor utilizate, finisarea bisericii a devenit o adevărată aventură. “Forma poate fi descoperită ca fiind specifică unei anumite entităţi, iar conceptul rivalizează cu legile naturii într-un anumit moment din timp, aducându-l la viaţă prin intermediul jocului teatral de lumini.” 

Forme organice în Casa Batllo a lui Gaudi

Acest citat formulat de către arhitectul american Louis Kahn creează o legătură între design și formă. Pentru Kahn, forma este reprezentată de caracteristicile clădirii. În procesul de proiectare, gravitaţia și alte legi ale naturii sunt utilizate în momentul și modul potrivit, pentru a “realiza arhitectură creativă.” Cu toate acestea, dacă cercetăm îndeaproape proiectul său pentru clădirea Parlamentului din Bangladesh și Institutul Salk din La Jolla, California, observăm că aceste forme merg înapoi la originea formelor geometrice: cercuri, triunghiuri, pătrate, având o legătură una cu alta. Acest lucru nu reprezintă nimic nou; arhitectura este întemeiată pe forme geometrice, care stau la baza designului. Totuși, în ziua de azi, influenţa literală și metaforică a forţelor este mult mai complexă. Designul și forma sunt determinate, în mare măsură, de cele mai recente inovaţii din domeniul construcţiilor și tehnologiilor, inclusiv tehnici de construcţii moderne. Astfel, arhitectul constată că are acces la o diversitate mult mai mare a formelor. În etapa de implementare tehnică, arhitectul nu mai poate controla și supraveghea proiectul ca pe un întreg, fără ajutor. De aceea, în timp ce se descoperă inovaţii în domeniul desenului 3D, formele sunt determinate de către specialiști tehnici, pe baza posibilităţilor actuale din domeniul construcţiilor.

Forme curbate ale Muzeului Guggenheim din Bilbao

LIBERTATEA FORMELOR 

Începând cu anul 1970, aceste posibilităţi au crescut într-un ritm rapid și cei care au profitat de acest lucru au fost arhitecţii. Utilizarea la maxim a celor mai recente posibilităţi tehnice a fost punctul forte al postmodernismului. În locul asprei filozofii a modernismului “mai puţin înseamnă mai mult”, postmodernismul a venit cu “mai puţin este plictisitor”. Caracterul obositor al formelor minimaliste este combătut printr-o multitudine de forme. Formele sunt cele care dau senzaţia unei clădiri mai luminate sau întunecate, mai delicate sau impozante, mai mică sau mai mare. Aceste senzaţii sunt strâns legate de materialele utilizate. De exemplu, zidurile realizate din piatră naturală par mai impozante decât cele cu cărămizi, iar clădirile la care se utilizează profile de aluminiu par mai luminate decât cele din lemn. Utilizarea diferitelor materiale a făcut posibile mai multe opţiuni, iar dominaţia albului a fost întreruptă de alte culori. Forma a dominat triumfător asupra funcţionalităţii clădirii. Pătratele albe, sub forma unor cutii au făcut loc clădirilor colorate, dând viaţă stilurilor arhitecturale istorice. Acest lucru este în contrast puternic cu Boullée și Kahn, care au luat în serios arhitectura Greciei antice. Faptul că aceste clădiri nu au avut o legătură directă cu mediul înconjurător a contat mai puţin.

Forme elicoidale ale Primăriei din Londra

FORMA ȘI CONTEXT

În arhitectura contemporană este mult mai important să se facă noi legături între formă și context. Arhitecţi ca Norman Foster, Frank Gehry, Rem Koolhaas, Jean Nouvel, Zaha Hadid și multi alţii, au învăţat atât libertatea formei din postmodernism, cât și designul inspirat de funcţionalitate din modernism. Astfel, aceștia creează o lume cu o multitudine de forme, în care forma este, în mod evident, legată de funcţionalitatea și contextul arhitecturii.

“NU ȘTIU”

Forma și realizarea acesteia nu este doar o chestiune ce ţine de proiectant. O anecdotă despre Le Corbusier, architect contemporan cu Kahn, exprimă foarte bine acest lucru. Anecdota se referă la ideea pe care Le Corbusier a avut-o în proiectarea pavilionului pentru expoziţia din Bruxelles, în 1958. Când a fost întrebat cum este tehnic posibil să se realizeze proiectul – mai mult un spaţiu sculptat decât o clădire reală, Le Corbusier a raspuns: “Nu știu. Cu alte cuvinte, implementarea tehnică a conceptului meu este responsabilitatea inginerilor structuriști; ei trebuie să își dea seama.”

VIATA FORMELOR

În cartea “La vie des forms” (Viaţa formelor) scrisă de Henri Focillon în 1934, autorul afirmă că forma reprezintă mai mult decât niște linii, o suprafaţă sau un volum; capătă sens doar atunci când este asociată cu planul de construcţie și materialele utilizate. Focillon continuă: “Chiar desenele tehnice realiste formează fundaţia pentru implementarea tehnică a extraordinarelor forme vizuale ale arhitectului spaniol Gaudí.” În timpul lui Gaudí nu existau calculatoare, iar materialele disponibile astăzi aveau un caracter mult mai limitat. Cu toate acestea, el a creat o lume nouă a formelor, în conformitate cu definiţia arhitectului Louis Kahn. Prin tendinţele actuale ale materialelor, pasiunea pentru inovaţie și oportunităţile tehnice, arhitectul este într-o continuă evoluţie. Cu ajutorul tehnologiei și al specialiștilor din domeniul construcţiilor, se realizează forme noi extraordinare. Până la urmă, motto-ul arhitecţilor și al experţilor de top este același: doar lucrurile măreţe sunt suficient de bune.