Apartamentele din Philips Light Tower

Apartamentele din Philips Light Tower

Lumina pe orizontul din Eindhoven

 

Vechiul sediu Philips Lighting era o cladire tipica a generatiei sale, un gigant de beton din centrul orasului Eindhoven. Asta pana cand firma olandeza de arhitectura, Diederendirrix a transformat-o intr-un complex de apartamente pentru expati si cladirea cea mai maiestuoasa a districtului Emmasingel. Prin anodizare, profilele de un finisaj auriu dau constructiei o stralucire aparte. "O declaratie printre diferitele cuburi de beton" potrivit lui Paul Diederen. Mai mult decat atat, ferestrele mari ofera rezidentilor o vedere spectaculoasa asupra orasului si zona inconjuratoare. 

Pentru o experienta optima, urmariti filmul folosind un set de casti sau utilizati aplicatia YouTube de pe tableta sau smartphone (https://youtu.be/uCN0Y3R1aVA)

Valoreaza calitatea

In consecinta, cladirea a fost dezafectata in 2015 si transformata un an mai tarziu intr-un complex cu 616 apartamente si penthouse-uri. "Exista cerere din ce in ce mai mare pentru locuinte flexibile, la preturi accesibile" spune reprezentantul companiei imobiliare Foolen & Reijs Vastgoed, Lee Foolen. "In general, acestea vin de la oameni educati, care au un stil de viata urban si valoreaza calitatea. Gratie aspectului luxos si finisajelor, am putut sa le oferim lucrurile de care au nevoie. "

ferestre de 3.5 x 4 m ce ofera o vedere sublima catre oras

Nu cu mult timp in urma, santierul Philips din inima orasului Eindhoven era un loc de evitat in timpul noptii. "Cladirile gri si parcul auto pustiu cu gard inalt faceau ca zona sa aiba un aspect sumbru. Pe scurt: avea nevoie de o doza de viata si stralucire" spune Paul Diederen de la Diederendirrix. "De asemenea, exista o cerere foarte mare pentru unitati de locuit mici, centrale si aceasta cladire dadea multiple posibilitati de transformare".

 

“Din cauza centrelor de activitate situate in si in jurul Eindhovenului, exista o nevoie foarte mare de locuinte flexibile, la preturi accesibile pentru angajati.”Lee Foolen

Imediat dupa  terminarea studiilor, Lee Foolen a inceput sa lucreze ca dezvoltator independent de proiecte. Primii cativa ani s-a axat pe transformarea unor cladiri rezidentiale apartamente. In 2004, a efectuat prima transformare a unui sediu de birouri. In 2012 a avut loc primul proiect major de transformare: reabilitarea unui bloc de 13.000 m2 din birouri in locuinte. Ca dezvoltator independent (care opereaza sub numele de Foolen & Reijs Vastgoed si City Pads), compania a transformat peste 100.000 m2 de spatii de birouri pana acum si are in prezent 250.000 m2 in dezvoltare, cu aproximativ 4.000 de proprietati rezidentiale create in Eindhoven, Rotterdam, Amsterdam si Utrecht.

Imprejurimile

 

Nu numai fostul sediu este implicat in reabilitare ci intregul district Emmasingel va avea o dinamica cu totul noua. Pe de-o parte, este construit un complex de apartamente cu regim mic de inaltime si un nou bloc turn. In acelasi timp, in spatele cladirii Philips Lighting, a fost creat spatiu pentru un parc. "O transformare ar trebui sa dea ceva nou orasului" isi clarifica Diederen viziunea. "Prin crearea unui rau care trece prin Emmapark si prin realizarea unui hotel, unor restaurante si a unui supermarket la baza cladirii Philips Lighting, acesta devine un loc plin de viata in care toata lumea este binevenita. Acestea dau un plus de valoare orasului si cladirii. "

Ferestrele au fost vopsite intr-o nuanta minunata de auriu

In lumina soarelui, Philips Lighting face cinste numelui sau si mai mult. Ferestrele aurite cu linii orizontale adauga stralucire cladirii. "Am gasit o nuanta de ocru pentru betonul aparent de pe fatada. Nuanta este pusa in valoare de ferestre si de panourile din travertin, " spune Diederen despre alegerea culorii. 

“Datorita stralucirii aurii, cladirea se imbina perfect cu imprejurimile, iar nuantele de culoare date de aluminiul eloxat parca dau viata acestei fatade impresionante ”Paul Diederen

Paul Diederen (1959) a absolvit Facultatea de Arhitectura  din cadrul Universitatii Tehnice din Eindhoven in 1986. Din 2005, lucreaza impreuna cu Bert Dirrix sub denumirea de Diederendirrix Architecten.

Firma a renovat printre altele fabrica Nedinsco din Venlo, a transformat Witte Dame din Eindhoven intr-o cladire multifunctionala si a creat proiectul Musa in Rotterdam.

 

In paralel, Diederen preda la Academiile de Arhitectura din Rotterdam, Tilburg si Arnhem si la Universitatea Tehnica din Eindhoven. A fost consultant la Stimuleringsfonds voor Architectuur, este membru al Commissie Welstand en Monumenten din Rotterdam, si  supraveghetor la De Erven Vleuterweide Utrecht. Din 1 iunie 2016, Diederen este profesor de design transformational la sectia de  Urbanism si inginerie in constructii in cadrul  Facultatii de Arhitectura a Universitatii Tehnice din Eindhoven.

Ferestrele mari si designul in forma de T al cladirii permit accesul luminii natural in apartamente.

O senzatie de neimaginat

Planurile cladirii in forma de “T” expun coridoare lungi cu apartamente de-o parte si de alta. “Cladirea este relativ lunga” explica Diederen. “Pentru a lasa lumina naturala sa patrunda am inlocuit zonele de fatada plina cu ferestre avand deschideri mari de 3.5 cu 4 m.” “Acestea asigura lumina din plin si in spatiile deschise din anumite apartamente. Dar in final este vorba si despre senzatia pe care o traiesti: intinderea de sticla te face sa te simti nesemnificativ in fata a tot ce te inconjoara.” “Chiar daca numai penthouse-urile sunt prevazute cu balcoane, in apartamente partea superioara a ferestrei gliseaza vertical, iar partea de jos serveste drept balustrada.”

Cele 116 penthhouse-uri sunt prevazute cu balcoane generoase, in timp ce pentru cele 500 de apartamente s-au realizat cu ferestre motorizate ce gliseaza vertical.

Partea de jos a ferestrei serveste drept balustrada

Tehnologie din domeniul naval

Firma de arhitectura a abordat Reynaers pentru a le furniza aceste ferestre speciale. Mark van Rosmalen, consultant Reynaers spune: Sistemul de ferestre cu glisare verticala (CP 130-EVS) la aceste dimensiuni nu este ceva comun in constructia de locuinte. Cu toate acestea, compania noastra a avut o solutie pentru ca furnizam astfel de ferestre pentru vase de croaziera. La cererea arhitectului si a firmei  de executie am customizat sistemul de glisare astfel incat sa poata intruni cerintele acestui proiect. Ferestrele au fost montate pe orizontala si sunt actionate electric. Combinatia intre inaltimea cladirii si dimensiunile si greutatea ferestrelor au determinat sectiunea de profil.  Acestea au 76 mm adancime si ofera un nivel ridicat de rezistenta la presiunea din vant. Rezultatul este o cladire cu aspect robust si interesant! 

 

Plan ambitios

Ferestrele prevazute cu actionare automata, sistem de siguranta si garnitura de etansare pentru a preveni intrarea apei cand fereastra este intredeschisa au fost realizate de fabricantul Wijmoco. "Acestea au fost testate de catre Reynaers in Belgia pentru rezistenta la vant si apa” spune Richard Wijkamp de la Wijmoco Geveltechniek, care in afara de a face fata provocarilor tehnice s-a confruntat de asemenea cu un program strict. "Fatada trebuia inchisa in doar patru luni si echipata cu peste 543 ferestre cu glisare verticala si mai mult de 100 de ferestre cu deschidere pe orizontala. Multumita programului strict, colaborarii si coordonarii cu antreprenorul Stam + De Koning si livrarilor saptamanale, am reusit sa realizam acest lucru. " Mai mult decat atat, fabricantul a reusit sa accelereze procesul lucrand direct pe santier. "Ferestrele au fost montate in fatada, cu un dispozitiv de ridicat cu ventuze. Au fost ridicate panou cu panou permitand montajul facil al geamului mobil, oferind siguranta in executie si nefiind necesara montarea schelei pe fatada."

Mostenirea Philips

 

Eindhoven este situat in partea de sud a Olandei si a devenit un oras important în timpul revolutiei industriale. Si-a dobandit numele, Orasul Luminii, datorita originii si cresterii afacerii Philips. Un numar mare de cladiri, care fac acum parte din patrimoniul industrial olandez au fost create cu ajutorul fabricii de becuri. Datorita pozitionarii lor in centrul orasului, multe dintre acestea au fost dezafectate. Witte Dame care dateaza din 1931 si a servit ca sediu radio gazduieste acum biblioteca si Academia de Design, si Lichttoren (1921) – acolo unde becurile erau testate - este acum un complex de apartamente.

CP 130-EVS section A-B-C-D

1. Frame profile
2. Rail with cover profile
3. Vent profile
4. Rail
5. Motor
6. Cover profile for ventilation
7. Internal reinforcement

CP 130-EVS section E-F-G

1. Frame profile
2. Rail with cover profile
3. Vent profile
4. Rail
5. Motor
6. Cover profile for ventilation
7. Internal reinforcement

Fabricant: 
Wijmoco Geveltechniek
Localizare: 
Eindhoven, the Netherlands View on map
Fotograf: 
Hennie Raaymakers
Alti parteneri: